În cabinet ajung oameni diferiți. Unii vin cu dureri vechi, alții cu întrebări noi, unii cu speranță, alții cu neîncredere. Fiecare aduce cu sine o poveste care merită ascultată cu atenție și respect. În timp, am învățat că nu toate poveștile cer același tip de prezență și nu toate drumurile terapeutice se potrivesc oricui.
Există o idee frecvent întâlnită: aceea că un psiholog bun ar trebui să se priceapă la toate. Eu cred exact contrariul. Profesionalismul începe acolo unde există discernământ. Sunt cazuri în care mă implic profund, studiez, verific ipoteze și caut cele mai potrivite direcții de lucru. Și sunt situații în care aleg, cu onestitate, să redirecționez către alți colegi. Nu pentru că nu m-aș descurca, ci pentru că respect omul din fața mea și munca mea.
Terapia nu este o rețetă universală
Nu lucrez cu șabloane și nu cred în soluții rapide. Fiecare om vine cu ritmul său, cu resursele și limitele lui. Carl Rogers spunea că schimbarea apare atunci când omul se simte văzut, acceptat și înțeles. Din acest motiv, relația terapeutică este pentru mine mai importantă decât orice tehnică.
Terapia este un proces viu. Uneori înseamnă confruntare, alteori liniște. Uneori presupune să ne uităm la convingeri vechi care nu ne mai ajută, alteori să dăm voie unor dureri neprocesate să fie, în sfârșit, ascultate.
Oamenii cu care rezonez cel mai mult
De-a lungul anilor, am observat că pot aduce claritate și schimbare mai ales în lucrul cu:
* cupluri aflate în impas, care au nevoie să se audă din nou;
* oameni blocați în credințe limitative sau răni emoționale vechi;
* persoane singure, fie în relații nepotrivite, stagnante, în căutare de acceptare și sens;
* oameni care simt că pot mai mult, dar nu știu încă în ce direcție să meargă;
* preadolescenți și adolescenți aflați în procesul delicat al formării identității.
Teme precum stima de sine, autocunoașterea și dezvoltarea personală apar firesc în aceste întâlniri.
Descoperirea neașteptată: lucrul cu copiii
Deși mult timp am evitat lucrul cu copiii, viața profesională m-a surprins. Am observat că prezența lor, felul direct și autentic de a fi, îmi aduce o energie aparte și o bucurie greu de descris. Copiii spun adevărul altfel. Prin joc, desen și relație, ei ne arată exact unde doare și ce are nevoie să fie îngrijit.
Donald Winnicott vorbea despre importanța unui spațiu suficient de sigur, în care copilul să poată fi el însuși. În acest spațiu, schimbarea apare natural, fără presiune.
Sens, responsabilitate și devenire
Viktor Frankl spunea că omul poate îndura aproape orice, dacă găsește un sens. În multe procese terapeutice, nu lipsa resurselor este problema, ci pierderea sensului. Terapia devine atunci un drum de reîntoarcere către ceea ce contează cu adevărat.
Irvin Yalom ne amintește că autenticitatea, atât a clientului, cât și a terapeutului, este esențială. În cabinet nu există roluri perfecte, ci întâlniri reale între oameni.
O invitație sinceră
Dacă te afli într-un punct de blocaj, dacă simți că te-ai pierdut pe drum sau dacă pur și simplu vrei să te cunoști mai bine, terapia poate fi un spațiu de claritate și sens.
Nu promit soluții miraculoase. Promit prezență, onestitate și un cadru sigur în care să poți explora cine ești și cine poți deveni.
Ușa cabinetului (sau on line) este deschisă pentru cei care sunt gata să se întâlnească, cu curaj, cu ei înșiși.
psiholog-diananemes.com
