Migrena – Semnalul Tăcut al Minții: O Abordare Psihosomatică
În era agitației continue, corpul nostru a devenit un purtător de mesaje subtile. Migrena – acea durere de cap pulsantă care te doboară uneori din senin – nu este doar o problemă medicală, ci adesea un strigăt tăcut al psihicului, o reacție a minții care s-a săturat să tacă.
Ce înseamnă migrena din perspectivă psihosomatică?
Psihosomatica este știința care explorează cum emoțiile, gândurile și stările psihice se reflectă în corp. Migrena, din această perspectivă, nu este doar un dezechilibru neurologic, ci un „răspuns somatic” la tensiuni psihice nerezolvate.
Corpul „vorbește” atunci când mintea nu mai poate. Iar migrena poate fi o formă prin care inconștientul ne cere să ne oprim, să ne ascultăm și să înțelegem ce ne doare cu adevărat – nu doar fizic, ci și emoțional.
Ce emoții ascunde migrena?
Persoanele care suferă de migrenă au adesea trăsături comune din punct de vedere psihologic:
- Perfecționism, autocritică excesivă
- Dorința de control și dificultăți în a accepta imprevizibilul
- Reprimarea furiei sau a frustrării
- Supraresponsabilizare – nevoia de a mulțumi pe toată lumea, în detrimentul propriei stări de bine
Migrena devine astfel o reacție la suprasolicitarea mentală și emoțională, la conflictele interne ignorate sau la nevoia cronică de „a funcționa” în ciuda oboselii sufletești.
Mesajul ascuns al durerii
Dacă migrena ar putea vorbi, poate ar spune:
- „Prea mult!”
- „Încetinește!”
- „Ai uitat de tine.”
- „Te forțezi să fii bine când nu ești.”
În multe cazuri, criza de migrenă apare după o perioadă de stres intens, când persoana își permite, în sfârșit, să se „oprească”. Este ca și cum corpul ar profita de un moment de răgaz pentru a elibera toată tensiunea acumulată.
Vindecarea nu înseamnă doar pastile
Pe lângă tratamentele medicamentoase, vindecarea migrenei implică adesea o abordare holistică:
- Psihoterapie – pentru explorarea conflictelor emoționale și gestionarea stresului
- Terapie prin respirație, mindfulness, meditație – pentru calmarea sistemului nervos
- Scriere terapeutică – pentru a scoate la lumină emoțiile reprimate
- Acceptarea limitelor personale – și învățarea artei de a spune „nu”
Ascultă-ți corpul, nu-l ignora
Migrena poate fi un mesager al sufletului. Nu e un dușman, ci un semnal de alarmă. Atunci când înveți să îți asculți corpul și să îți înțelegi emoțiile, durerea nu mai e doar un chin, ci o cale către conștientizare și transformare.
„Bolile sunt cuvintele rostite de un corp care nu a fost ascultat.”
– Carl Gustav Jung
Tu ce ai putea învăța din migrena ta?
Dacă ai migrene recurente, nu te întreba doar „ce pastilă să iau?”, ci și „ce îmi spune corpul meu?”. Poate că răspunsul nu e doar într-un tratament, ci și într-o schimbare de stil de viață, de gândire și de relație cu tine însuți.
Migrena explicată din punct de vedere psihosomatic
Termenul de psihosomatică vine din greacă, care înseamnă: psyche = suflet și soma = corp și este utilizat în denumirea afecțiunilor fizice provocate de anumite cauze psihologice.
Psihosomatica, deși a apărut la începutul secolului XX, rădăcinile ei se găsesc în antichitate. Platon vorbea (referindu-se la boala) ca o parte a corpului nu se simte bine și nici nu se va vindecă, daca întregul nu se simte bine (referindu-se la corp si suflet).
Școala de medicină a lui Hipocrate consideră boala somatică, ca fiind determinată într-un anumit procent, de cauze psihice deoarece omul este un complex: psiho-somatic.
C.G.Jung spune că: ”funcționări defectoase ale sufletului pot duce la importante tulburări ale corpului, după cum în mod reciproc, o afecțiune fizică poate antrena o suferință a sufletului.” (Opere complete, Vol 3 Psihogeneza bolilor spiritului ,Ed. 3 Buc.)
Acceptând faptul că ființa umană este o entitate bio-psiho-sociala, putem considera factorii psihologici ca și factori etiologici în declanșarea bolilor psihosomatice. Pentru o mai buna argumentare a acestei teorii vom lua în considerare studiile facute de medicina psihiatrica și psihologia clinică, ce au trasate criterii de diagnostic ale bolilor psihosomatice in D.S.M IV.
Bolile psihosomatice reprezintă o manifestare fizică a tulburărilor emoționale suprimate (stress, anxietate, suferință, furie reprimată, sentimentul singuratății). Aceste emoții suprimate determină eliberarea în organism de la nivelul anumitor celule secretoare, a unor hormoni și substanțe chimice (endorfină, adrenalină, cortizol) și pot provoca anumite afecțiuni, ce amenință sănătatea. Există anumite trăsături de personalitate (competitivitate excesivă, iritabilitate, agresivitate, ostilitate, dorința de răzbunare,) și mecanisme de apărare specifice, cu risc crescut în contactarea bolilor psihosomatice.
Le putem enumera: bolile cardiovasculare și hipertensiune arterială, dar și în boli autoimune, neurologice, afecțiuni-osteoarticulare (poliartrita reumatoidă), boli dermatologice (neurodermite, eczema, scleroderma, psoriazis, vitilogo…), afecțiuni digestive (ulcer duodenal), afecțiuni O.R.L si respiratorii( astm), disfuncții sexuale, diabet, e.t.c.
O alta teorie în domeniul psihosomaticii este și aceea a medicului Franz Alexander, care vorbește de conflictul specific și specificitatea de organ adică, daca energia unei emoții nu se va exprima deschis, ea se va repercuta asupra unui organ determinând reacții de inhibare sau stimulare prin intermediul sistemului vegetativ simpatic si parasimpatic (din punct de vedere funcțional Sistemul Nervos se clasifica în Sistemul Nervos Somatic – al vieții de relație și Sistemul Nervos Vegetativ – care reglează activitatea organelor interne și este reprezentat prin : S.V. Simpatic și S.V. Parasimpatic, unul relaxează activitatea organului, altul o inhibă).
Mai mult F. Alexander susține că între emoție și organ există o anumită afectivitate și pentru fiecare tip de emoție exista o tulburare specifică. Dezvoltarea bolilor psihosomatice are drept cauză și vulnerabilitatea ereditară a organului.
Când ne confruntăm cu situații conflictuale, organismul se pregătește de lupta și atunci va intra în apărarea organismului sistemul vegetativ simpatic. Când organismul se pregătește de respingerea situației conflictuale, respectiv se retrage și fuge, intră în acțiune sistemul vegetativ parasimpatic. Astfel bolile osteoarticulare și circulatorii ar fi legate de tipul de reacție simpatic în timp ce bolile digestive și respiratorii ar fi legate de sistemul vegetativ parasimpatic. De fapt are loc o conversie a durerii psihologice in durere fizică, care este mai ușor de tolerat decât să realizăm că suntem înfrânți, sau acceptam mai ușor boala decât căderea demnității.
Un alt medic care a menționat bolile psihosomatice este și Hans Selye, introducând în anul 1936 termenul de stress și reacție de adaptare a organismului prin implicarea axei : hipotalamo- hipofizo-suprarenal, de secreție excesivă a cortizolului (în situații foarte stresante) și astfel producând leziuni la nivelul structurilor organice.
Stresul psihologic și fizic este capabil să declanșeze reacția de alarmă și să determine modificări tumorale și nervoase. Mai întâi vor apărea reacțiile nonspecifice de adaptare, ca răspuns la factorii psihologici. Aceste reacții pot fi: urinare frecventă, diaree, febră, salivare abundentă, palpitații cardiace, nod în gât, hiperaciditate. Dacă persoana nu ia măsuri, reacțiile nespecifice se înlocuiesc cu deteriorarea organelor și a sistemelor corpului. Persoanele depresive si anxioase sunt mai expuse în a contacta boala psihosomatică.
Dr. Iamandescu I.Bradu susține că stresul psihic este un principal factor al declanșării bolilor psihosomatice și mai ales la un anumit tip de personalitate ( am vorbit mai sus). Stresorii determinanți în afecțiuni psihosomatice sunt: doliu prelungit, decepțiile, divorțul, boala unei persoane dragi, șomajul, schimbarea locului de muncă, schimbarea condițiilor de viață, condamnarea cu executare.
Există numeroase tipuri de psihoterapii ce au rolul de a destresa organismul și aici mă refer la câteva dintre ele: psihoterapiile cognitiv-comportamentale, gestalt-terapia, terapii de relaxare, terapii centrate pe persoană, artterapia, terapia narativa, etc.
Tot ce ni se cere este să conștientizăm că avem o problemă de sănătate și să dialogam cu ea, să vedem ce ascunde și de ce? Cel mai mare beneficiu pentru om este comunicarea. Orice stress când este comunicat într-un mediu securizat și într-o ambianță terapeutică, se descarcă printr-o emoție și astfel poae fi înlaturat simptomul. Nu de puține ori auzi expresia: mă simt mai ușurat! Vindecarea este facilă daca vrei cu adevărat acest fapt!
Această introducere are la bază intenția de a aduce suportul cercetărilor științifice și a unor teorii menite să susțină afecțiunea despre care doresc să amintesc, anume migrena
Foarte multe persoane se plâng de dureri de cap de diferite intensități și durată. Îmi permit să prezint acest subiect deoarece eu, de peste douăzeci de ani am avut această problemă. După vizite la diverși neurologi, endocrinologi și diverse tratamente fără succes, am intrat în legătură cu foarte multe persoane care aveau aceeași afecțiune abia apoi am ajuns să caut o explicație pentru această suferință care mi-a afectat tot mai mult viața.
Ca o primă observație am ajuns la concluzia că atât eu cât și persoanele pe care le-am cunoscut ca având aceeași problemă, am constatat ca numitor comun anumite trăsături de personalitate și anume: perfecționism ambiție exagerată, nevoie de control, inhibare emoțională, pragmatism exagerat, ostilitate,frustrări refulate și o incapacitate de relaxare.
Dacă ajungem să somatizăm, este foarte evident că undeva în subsolul personalității noastre există un dezacord, un conflict reprimat, pe care ar fi oportun să-l aducem la lumină, să-l conștientizăm, să-l acceptăm și abia apoi să-l integrăm în structura personalității noastre. Să acceptăm că dacă sunt bun, pot fi și rău deopotrivă. Să fim capabili de a înfrunta problemele, să nu evităm conflictele și să avem tăria de a traversa emoții dureroase. Doar în acest fel vom avea o înțelegere și o acceptare atât pentru sine cât și pentru semenii noștri.
Virginia Satir (1916-1988) este cunoscută pentru contribuțile sale inovatoare la terapia de familie, a scris numeroase cărți și articole, iar ideile sale, având experiență clinică, au stat la baza apariției programării neuro-lingvistice (NLP). În cursurile sale arată că majoritatea oamenilor dezvoltă de-a lungul vieții niște mecanisme de apărare care se dezvoltă datorită clivajelor pe care le facem atunci când, inconștient încercăm să facem față situațiilor neplăcute. Ea a împărțit în cinci categorii de mecanisme, unul ideal, reacția congruentă care se regăsește doar la 1% din populație, reacția de aplanare (supusul), reacția de condamnare (acuzatorul sau tiranul), hiperraționalul (ultra-rezonabilul) și noncongruentul (inconsecventul).
Cel predispus spre dureri de cap este individul predominant noncongruent,
-inadecvat, deconcentrat și contradictoriu, se preface că nu este stresat; nu are păreri clar exprimate, nu te poți baza pe el, nu e de încredere, schimbător; diagnostic posibil, schizofrenie; neagă atât EUL cât și pe ceilalți, dar, în același timp și contextul; se disimulează sentimentul de angoasă și singurătate; pe plan fizic, probleme digestive, ale sistemului nervos central (migrene, vertije etc.); răspunsul noncongruentului evocă dorința de distracție, ,,dacă evoc dorința de distracție poate că mă vei tolera”. Resursele noncongruentului sunt: distracție, spontaneitate, creativitate.
În cea de-a II-a topică a teoriei lui Freud, am găsit o explicație pentru dezechilibrul dintre trup și psihic, din care înțelegem că atunci când există un raport disproporționat între cele trei sectoare ale psihismului uman, Sine, Supraeu și Eu, apar anumite tulburări. În ceea ce privește durerea de cap, există un tip mixt, între tipul obsesional care are o predominanță a Supraeului și a moralității sale inerente. Dependent de lumea internă, individul devine autonom la modul accentuat. El dezvoltă mai ales tendințe conservatoare. Acest individ nu se teme să piardă iubirea, preocupat de angoasa morală, ținută în frâu prin atitudini și comportamente compulsive. Cel de-al doi-lea tip, tipul narcisic, care are un interes pentru propria persoană, domină valorile și satisfacțiile Eului. Este interesat atât de autoconservare cât și spre acțiune. Acest individ este un sprijin pentru ceilalți, preia rolul de lider, dă impulsuri culturale și sociale, se impun ca personalități.
Ca o concluzie am extras un citat a lui Oliver Wolf Sacks (1981): ,, O migrenă este un eveniment fizic, care poate fi din start sau poate deveni ulterior un eveniment emoțional sau simbolic. O migrenă exprimă atât nevoi fizionlogice , cât și emoționale: este prototipul unei reacții psihofiziologice.”
Bibliografie
Peter Shoenberg, Psihosomatica- utilizări ale psihoterapiei, Editura Trei, București, 2007
Constantin Enăchescu, Liliana Enăchescu, Psihosomatică, Polirom, Iași, 2008
Virginia Satir (1916-1988) „Curs de formare în terapie familială și cuplu”
Zeno Gozo, „Psihanaliza, epistemă contemporană”; EUROBIT 2011
